luni, 20 noiembrie 2017

Din iadul de la Pitești în exilul american - Golgota unui apostol


Am scris în paginile acestei cărţi că am cunoscut oameni de excepţie, adevăraţi martiri ai neamului românesc sau de o nobleţe angelică, în preajma cărora am simţit cum harul lui Dumnezeu pogorât asupra lor se răsfrânge şi în fiinţa celor din jur. În timpul prigoanei comuniste, prin prezenţa unor astfel de oameni, temniţele din România au concentrat mii de valori ale intelectualităţii, după cum am mai spus, întreaga cremă a neamului românesc.

Unii au fost ucişi prin metode machiavelice, alţii au rezistat fără a mai pune alt preţ pe propria lor viaţă decât, poate, cel de ofrandă în faţa Dumnezeirii. (...)

Parintele Gheorghe Calciu si urmarea lui Hristos

În cercul strâmt al elitei politice comuniste de la mijlocul veacului ( XX – red.) erau doua curente: Ana Pauker voia exterminarea adversarilor prin forta, iar Gheorghiu-Dej prin munca. Temnitele, lagarele si "reeducarea" anilor ’50 sunt expresia politicii de ura si crima a Anei Pauker. Când ea a ordonat "reeducarea" marxist-leninista a detinutilor politici din penitenciarul Pitesti, nu a crezut în formularea ei ideala, ci crud si sec a dorit exterminarea prin forta a "dusmanilor de clasa".

"Reeducarea" însemna terorizarea detinutilor, prin ei însisi, pâna la "socul revolutionar", prin care se trecea la "constiinta comunista". Tortura era necontenita, oribila, iresponsabila si fara iesire. Nu exista dreptul la moarte, ci numai la viata monstruoasa.

Era o nebunie de la care nu s-a putut sustrage nimeni. Fiecare a avut caderea lui în asa-zisele "ture ale reeducarii". Acolo au fost batjocorite credinta, idealul, natiunea, familia, virtutea, onoarea, eroismul si, în ultima instanta, omenia. Toti au fost cobai. Unii au cedat usor, altii dupa incredibile chinuri.

Acolo a fost chinuit si studentul Gheorghe Calciu.

Viaţa Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul

Preluare dupa doxologia.ro

Acesta s-a născut într-una din cetăţile Decapoliei, care se numeşte Irinopolis. Tatăl lui se numea Serghie şi era robit de patimile trupului, încât pentru mântuirea lui nicidecum nu purta de grijă. Pe maică să o chema Maria şi era binecredincioasă, iubitoare de Dumnezeu şi de fii, care, fiind rădăcină bună şi frumoasă stâlpare, a odrăslit pe acest mare Grigorie.

Ajungând la vârsta de opt ani, Grigorie a fost dat la carte. După ce s-a nevoit vreme destulă şi a învăţat toate câte i s-au părut că-i sunt de trebuinţă, alerga totdeauna la biserică cu multă evlavie şi toate cuvintele folositoare şi mântuitoare de suflet, câte le auzea, le împlinea şi cu fapta, ca un cunoscător şi înţelept. Apoi, înălţându-şi mintea la cele cereşti, a urât cu totul cele pământeşti, iar de trup nici o grijă nu purta. Şi nu mânca nicidecum bucate bune şi scumpe, ci simple şi puţine, cât să împlinească nevoia trupului, deşi îl sileau părinţii să mănânce şi să se veselească împreună cu dânşii. Dar fericitul nicidecum nu voia, ci mai mult se îndeletnicea cu cititul dumnezeieştilor Scripturi, ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, de unde totdeauna adăpându-se, şi-a dat rodul la vremea sa, după cum se va arăta mai departe.

duminică, 19 noiembrie 2017

Parintele Sofronie Saharov: Dumnezeu îl respectă şi nu-l constrânge pe om

Sub forma împrejurărilor potrivnice, a bolilor, a morţii unei persoane iubite, nenorocirile îi împing adeseori pe oameni să se roage. Dar atunci când situaţia se ameliorează, nu numai că pornirea lor spre rugăciune slăbeşte, dar rugăciunea însăşi pare a fi lipsită de sens.

Există însă o formă diferită de rugăciune, rugăciunea minţii, fixată de veşnicie, şi aici nicio bunăstare exterioară nu poate tămădui suferinţele sufletului care se vede eşuând în căutarea sa după Cel Veşnic. Atunci rugăciunea devine starea normală pentru suflet, şi harul Duhului Sfânt îl poate cerceta dintr-o dată în chip nepătruns, aducându-i o pregustare a veşniciei. Condiţiile esenţiale ale unei astfel de cercetări sunt înfrânarea şi credincioşia. (…)

Dialog cu Vlad Herman despre martirii si minunile de credinta din inchisorile comuniste romanesti

Autor: Tudor PETCU
Dialog cu Vlad Herman despre martirii si minunile de credinta din inchisorile comuniste romanesti
Publicat: 23 iun. 2017
Editor: Ion ISTRATE


1.) Inainte de toate, va rog sa imi spuneti cum percepeti dvs martirajul crestin din inchisorile comuniste romanesti si cum credeti ca aceasta realitate spirituala ar putea fi mai bine cunoscuta in zilele noastre, avand in vedere tendintele contemporane de a respinge, de a ignora valorile credintei ortodoxe pentru care s-au jertfit atatia drept marturisitori?

2.) Despre minunile de credinta din inchisorile comuniste romanesti inca nu s-a scris atat de mult cat ar fi trebuit dar cert este ca acest subiect incepe sa atraga atentia incetul cu incetul. Avand in vedere interesul pe care dvs il acordati acestui subiect, v-as ruga sa vorbiti in linii mari despre acele marturii despre care ati auzit si care v-au marcat constiinta spirituala.

3.) Pe de alta parte, m-ar interesa foarte mult sa stiu cum percepeti dvs exact personalitatea spirituala a parintelui Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda si, nu in ultimul rand, sa imi spuneti care sunt principalele minuni de credinta legate de Sfintia Sa.

4.) Considerati ca minunile de credinta din inchisorile comuniste reprezinta in acelasi timp si o binecuvantare pentru constiinta poporului roman?

5.) Dupa cum ne este cunoscut, cartea lui Ioan Ianolide, „Intoarcerea la Hristos”, atrage foarte mult atentia prin modul in care evidentiaza puterea si rezistenta martirilor ortodocsi din inchisorile comuniste romanesti. Credeti ca aceasta carte este o sursa de referinta inclusiv pentru o mai buna cunoastere si intelegere a minunilor de credinta din inchisorile comuniste romanesti? Nu in ultimul rand, ce alte carti ati mai recomanda referitor la acest subiect?

*
1.) Martirajul din închisorile comuniste poate fi asemănat cu martirajul din primele secole ale creştinătăţii, când închinătorii la idoli au terorizat şi ucis prin diverse metode pe cei care Îl iubeau pe Hristos Domnul și Mântuitorul. Cei care au pătimit în închisorile comuniste reprezintă coloană vertebrală a neamului românesc, alături de ceilalţi Sfinţi şi eroi. Jertfa şi sângele vărsat de mucenicii din închisori pentru Hristos şi neam nu pot fi trecute atât de uşor cu vederea, astfel că trebuie, atât cât putem, să arătăm lumii că au existat şi astfel de oameni, dar mai ales că există şi avem astfel de Sfinţi, în ciuda celor care, pe diverse căi, încearcă să-i facă uitaţi sau să-i ponegrească.

vineri, 17 noiembrie 2017

Volohii – românii regăsiţi


Acum două decenii, la graniţa Ucrainei cu Polonia au fost identificate câteva comunităţi compacte care vorbeau o română arhaică. Ion Botoş este preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia  şi a adus primii volohi în România prin 2005. Acum sprijină financiar o tânără din Poroşkovo care a ales să facă liceul în limba română. Tot de la el aflu şi cine sunt aceşti oameni: „Ştiu despre ei mai multe decât ştiu ei înşişi. Acum câteva sute de ani au făcut parte din detaşamentele de grăniceri ale imperiului austriac. Împărăteasa Elisabeta îi pomeneşte într-o Diplomă de la 1364 şi-i situează în zece localităţi din jurul cetăţii Mukacevo. Acolo se găsesc şi acum, plus aceştia care au fost strămutaţi ulterior la Poroşkovo. Din cele aproximativ zece mii de suflete, un sfert trăiesc aici”.
 
Toţi suntem puţin baptişti
   Ajung în Poroşkovo pe la jumătatea lui octombrie. E frig şi plouă mărunt, aşa că mă închei la geacă şi calc cu băgare de seamă pe strada noroioasă. Prima imagine e aceea a unui băieţel gol puşcă, care aleargă în toate părţile. Un altul, acesta îmbrăcat, meştereşte la drujba tatălui său. Apoi, alţi copii se adună în jurul aparatului de fotografiat: „Rădică-mă (fotografiază-mă) şi pă mine!” Vor poze, vor bomboane şi vor să-şi umple ziua cu străinii nou-sosiţi. E vorba de mine şi de câteva persoane din Ţara Beiuşului. Doamna Bogojel a ajuns prima oară aici pe la începutul anului. Acum a revenit cu alimente, haine şi bani. Din partea Fundaţiei literar-istorice Stoika, împărţim câteva reviste şi cărţi, dar cu zgârcenie, căci cititul în limba română e un privilegiu restrâns la câţiva tineri. Alte câteva sute de reviste rămân pentru Fundaţia „Dacia” din Apşa de Jos, a lui Ion Botoş.

miercuri, 15 noiembrie 2017

Sfantul Paisie de la Neamt: Unia (uniatismul) este inselaciunea diavolului, ce-i vaneaza pe cei nesocotiti intru pierzanie

Au ereticii sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc. [..]

Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mantuirea omului", iar despre uniati: "Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti (catolice), ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mantuire. [...]

Viața Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.
Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind școala, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere în Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la schitul Trăisteni - Râmnicu Sărat și apoi la Mănăstirea Dălhăuți.

Sfântul Paisie Velicikovski despre post

A treia virtute este postul. Postim atunci când mâncăm puţin o dată pe zi, ca să te scoli încă flămând de la masă; hrana să fie pâinea şi sarea, iar băutura - apa din izvor. Aceasta-i calea cea mai desăvârşită pentru primirea hranei. Mulţi s-au mântuit pe această cale - aşa au spus Sfinţii Părinţi. Omul nu întotdeauna poate să se abţină de la hrană timp de o zi, două, trei, patru, cinci zile, o săptămână, dar întot­deauna poate să mănânce în fiecare zi numai pâine şi să bea apă. Sculându-te de la masă, trebuie să fii puţin flămând, ca trupul să fie supus sufletului, să fie capabil de muncă şi să fie simţitor la activităţi în­ţelepte şi atunci patimile trupeşti vor fi biruite. Postul nu poate nimici patimile trupeşti în aşa măsură cum le nimiceşte hrana să­racă. 

Unii postesc un timp anumit, iar apoi se dedau la mâncăruri plăcute, căci mulţi încep postul şi alte nevoinţe grele peste puteri­le lor, iar apoi slăbesc din cauza necumpătării şi încep să caute mâncăruri gustoase şi odihnă pentru întărirea trupului. A proce­da astfel înseamnă să creezi ceva, iar apoi să distrugi, întrucât trupul din cauza lipsurilor din vremea postului este împins către plăceri şi mângâieri, iar plăcerile stârnesc patimi. Iar dacă cineva consumă pu­ţină hrană în fiecare zi, atunci el capătă un mare folos. Însă cantita­tea hranei trebuie să fie numai în măsura cât să-ţi întăreşti puterile. Un asemenea om poate săvârşi orice lucru duhovnicesc. Nevoinţa cumpătată nu are preţ. 

Parintele Arsenie Boca: Cine e impotriva postului si cum pot fi biruiti acestia

Cine e împotriva postului?

Acestea: Lumea, trupul şi diavolul, toţi aceştia sunt împotriva mântuirii noastre. Aceştia trebuie biruiţi. Postul, prin urmare, este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni.

Deci, dacă toate relele de la stomac încep, apoi şi slăbirea tot de la stomac trebuie să înceapă. Prin post, închisoarea de pe noi se face mai străvezie şi întru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu şi va avea pe ce să şadă şi El va săvârşi lucrarea. Iar lucrul pornirii e mântuirea omului. Înţelegeţi dar, de ce cei trei – lumea, trupul şi diavolul – sunt vrăjmaşii mântuirii şi vrăjmaşii postului. Nu postul ne mântuieşte, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuieşte, ci mila Tatălui. Dar osteneală fă, că altfel nu vine Mila.

marți, 14 noiembrie 2017

Viaţa Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului

Sfantul Grigorie Palama este praznuit de doua ori pe an: pe 14 noiembrie si in duminica a doua din Postul Mare. S-a nascut la Constantinopol, in toamna anului 1296. Era cel mai mare dintre fratii sai, Macarie si Theodosie, si surorile sale, Epiharis si Theodota. La varsta de 20 de ani, tanarul Grigorie s-a calugarit la manastirea Vatoped, din Muntele Athos. Aici a vietuit sub indrumarea duhovniceasca a parintelui Nicodim (praznuit la 11 iulie). Ajunge la manastirea Sfantului Atanasie Athonitul si dupa trei ani se va stabili la schitul Glossia.

Din cauza incursiunilor turcilor din anul 1326, se va muta la Tesalonic, impreuna cu 12 monahi isihasti, unde va fi hirotonit preot. Isi va continua viata de asceza, impreuna cu cei 12 calugari, intr-un schit de pe muntele de langa Veria: cinci zile pe saptamana petrecea in rugaciune si post, fara sa se intalneasca cu nimeni, iar sambata si duminica cobora in mijlocul fratilor si al credinciosilor, slujind Sfanta Liturghie si predicand.

Din cauza atacurilor venite din partea sarbilor, s-a intors la Athos si s-a asezat in schitul "Sfantul Sava", de langa Marea Lavra. In anul 1347, Parintele Grigorie Palama a fost numit Arhiepiscop al Tesalonicului.

luni, 13 noiembrie 2017

Sfantul Ioan Gura de Aur: "Nimic nu foloseste viata virtuoasa, daca credinta nu este sanatoasa"

Sfintul Ioan Gura de Aur (+ 407):

"Daca cineva contraface macar o mica parte a chipului regelui pe moneda regala, in felul acesta o falsifica; la fel si in credinta cea adevarata, acel care va schimba chiar cit de putin in ea, o vatama pe toata. Caci daca, pe de o parte, dogma este rastalmacita, si inger de ar fi, sa nu-l credeti. Nimic nu foloseste viata virtuoasa, daca credinta nu este sanatoasa."

"Daca episcopul sau clericul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi. Cel care doreste mintuire personala, cel care vrea sa fie un adevarat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela cauta la corabia lui Noe scapare de potop. Cel care are teama de trasnetul strasnic al anatemei, care omoara sufletul si trupul, acela sa ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, sa-si imblinzeasca indaratnicia cugetului sau, cu ajutorul legilor bisericesti si sa se supuna in toate maicii sale - Biserica... 

Dupa mine, pacea nu este aceea care se tine pe saluturile si mesele comune fara rost, ci pacea intru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovniceasca. Multi distrug astazi tocmai aceasta unire, cind, dintr-o rivna nechibzuita, neluind in seama hotaririle noastre si dind mai multa importanta celor iudaice, socotesc pe iudei drept invatatori care merita o incredere mai mare decit Parintii nostri."

Viata Sfântului Ioan Gură de Aur

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 13 noiembrie pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut între anii 344 - 354, în Antiohia, într-o familie de creștini evlavioși. Tatăl său, Secundus, era unul dintre generalii Orientului (magister militum Orientis), iar mama sa, Antuza, provenea din una dintre cele mai ilustre familii ale Antiohiei. Ioan a avut nefericirea de a rămâne încă din copilărie fără tată, astfel că mama sa, rămasă văduvă la vârsta de doar douăzeci de ani, îl va crește și-i va oferi condițiile necesare pentru educația fiului său de una singură. Averea rămasă de la părinți și de la soț îi va permite Antuzei să-i ofere o educație aleasă, atât clasică, cât și creștină, predată de cei mai renumiți profesori ai vremii. Așa se face că Ioan l-a avut profesor pe cel mai vestit orator al vremii, Libaniu, și pe Andragatie filosoful. Educația creștină a primit-o mai întâi în familie, de la mama sa, iar mai apoi de la Meletie, episcopul Antiohiei, care l-a și botezat, de la Diodor, starețul unei mănăstiri din Antiohia și profesor la școala teologică, și de la ascetul Carterie. Pentru puțină vreme, Ioan a fost avocat.

duminică, 12 noiembrie 2017

Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Sfinţii Mărturisitori Atanasie Todoran şi cei dimpreună cu dânsul

Calendarul ortodox român a mai primit în rândul său 4 ostaşi mucenici: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu. Aceşti sfinţi năsăudeni au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie a anului 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât trecerea lor în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie.

Despre viaţa şi faptele muceniceşti ale sfinţilor năsăudeni am aflat mai multe de la părintele Ioan Alexandru Mizgan, preot la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea şi autor al volumului „Ofensiva uniatismului în Ţara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”.

Înrudit cu George Coşbuc

Sfântul Atanasie Todoran s-a născut într-o familie de ţărani liberi de pe Valea Sălăuţei, în satul Bichigiu, judeţul Bistriţa-Năsăud, înainte de anul 1663. Dragostea faţă de credinţa strămoşească a avut-o de mic, mai ales că din familie făceau parte preoţii Coşbuc din Hordou, nimeni alţii decât stămoşii poetului George Coşbuc. Datorită educaţiei primite, a ajuns fruntaş în comună, a fost jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăutei.

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Mina

Sfantul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpânirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgâni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorâţi toţi; încât credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti.
    Atunci fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decât cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţând Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecând multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunându-se mulţime de popor păgânesc, se făceau diferite jocuri şi privelişti, alergări de cai şi lupte în cinstea necuraţilor zei, la care privelişte privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte.